Dacă femeia este capul familiei

148

Woman standing with one foot on man spreadeagled on floor

Acele femei, care încearcă rolul capului familiei și încetează să mai fie păzitoarea căminului familial, mai des decât altele își pierd familia și rămân singure. Potrivit sondajelor psihologice, dorința femeii de a domina în toate duce la distrugerea relațiilor.

Mulți părinți, fără să-și dea seama, fac o mare greșeală: realizarea planurilor și speranțelor lor neîmplinite le trec pe copii. Din copilărie, ei își învață fiicele să fie primele în toate: cel mai bine din toți să cânte la pian, să citească poezii și să scrie compuneri, cel mai repede să alerge și să înoate, să fie mândria școlii, și multe altele.

O istorie adevărată, petrecută în viața unei femei lider

Părinții mei întotdeauna mă forțau să fiu cea mai bună și trezeau în mine aspirațiile cele mai ambițioase. Trebuie să spun, ambiții aveam eu foarte multe. Cea mai mare parte a încrederii în mine mi-a dat-o reflecția în oglindă. Mă placeau foarte mult băieții de la școală, iar mai târziu – la institut, dar nu am avut niciodată dorința de a începe vreo relație cu cineva dintre ei. Prin urmare, fără nici un regret, am frânt câteva inimi și am câștigat o reputație de prădătoare. Dar nu-mi păsa deloc de sentimentele altor oameni – îmi plăcea foarte mult viața mea. Însă nu aveam nici o prietenă. Nici la școala, nici la institut, fetele nu doreau să prietenească cu mine și multe mă urau în mod deschis. Cu excepția unei singure fete – un șoricel gri modest. Eu cu Ana eram studente în același an, luam prânzul împreună în cafenele și mergeam la cumpărături uneori. Mai mult nimic. Noi nu aveam conversații intime, secrete comune și nu eram apropiate spiritual. Dar ea se uita mereu la mine cu admirație și era un fon bun pentru mine – luminoasă și neobișnuită. Acest lucru mă aranja.

La a 22-a aniversare a mea, am ajuns cu un mers a unei persoane foarte încrezătoare în sine. Până la acel timp, terminam o universitate de prestigiu și concomitent lucram într-o companie de publicitate, al cărui director așteapta cu nerăbdare, când voi veni la el cu diploma în mână, pentru ca el să mă poată primi complet la muncă.

Într-o bună zi, acest lucru s-a întâmplat și ușile grele ale biroului unei firme solide s-au deschis în fața mea. Am devenit adjunctul șefului departamentului! Aveam niște planuri grandioase în capul meu și așteptam cu nerăbdare să arăt, de ce sunt capabilă.

Și apoi l-am întâlnit pe El – în ascensorul clădirii, în care se afla biroul nostru. Avea ceva asemănător cu scriitorul meu preferat – Jack London: la fel de curajos, frumos, cu părul des … Pentru prima dată am fost inundată de un val de blândețe către un bărbat și atunci am înțeles, că m-am pierdut…

Cred că este inutil să mai spun, că toată energia mea, toate forțele și vrăjile erau acum concentrate la cucerirea Bărbatului Viselor Mele?… Aceste eforturi au fost răsplătite – un an mai târziu, ne-am căsătorit.

Nu exista în lume o persoană mai fericită decât mine. Soțul – știam – mă iubea, dar dragostea lui era diferită față de sentimentele mele pentru el. Cătălin mergea la compromis, întotdeauna era blând și atent. El era condus, iar eu – conduceam, ultimul cuvânt întotdeauna îl spuneam eu. Eu luam decizii cu privire la amândoi și nu consideram necesar să mă sfătuiesc cu soțul meu. Îi cumpăram singură haine – numai care îmi plăceau mie; alegeam singură unde vom merge să ne odihnim, în ce cafenea vom sărbători ziua lui de naștere și pe cine vom invita. Dacă să numim lucrurile cu numele lor – eu îi impuneam soțului gusturile și opiniile mele. Însăși mie îmi explicam acest lucru astfel: eu sunt puternică, responsabilă! Soțul trebuie să vadă, ce soție de aur a obținut – duce toate pe umerii săi!

De asemenea, iubeam ”să-mi descarc sufletul”, să împărtășesc cu Cătălin gândurile mele și să filosofez seara. El mă asculta în tăcere și nici nu încearca să-mi spună ce-i în sufletul lui. Să fiu sinceră, nici nu mă interesam… Acum îmi dau seama, că mă comportam dezgustător, dar atunci credeam, că soțul trăiește și respiră doar cu prezența mea prețioasă în viața lui.

Fiind centrul universului nostru mic, eu nu observam planeta sufletului lui. Și în curând am plătit prețul pentru egoismul meu.

Peste doi ani după nunta noastră, am fost ridicată în funcție – am devenit director adjunct al companiei! Era timpul triumfului meu, care am decis să-l sărbătoresc într-o cafenea cu câțiva colegi. Îndată ce am intrat, privirea mea a căzut pe un cuplu stând la o masă. L-am cunoscut pe soțului meu în acel bărbat, dar – O, Doamne! – nu era acel om, pe care îl vedeam eu în fiecare zi! Ochii îi străluceau, el povestea ceva cu entuziasm femeii de alături și avea așa față, cum nu am văzut niciodată: inspirată și fericită …

Eu parcă am înghețat, uitându-mă la el. Era un om complet diferit – luminos, încrezător în sine. Și această încredere i-a dat-o altă femeie … Fața ei îmi părea familiară, m-am apropiat mai aproape și … nu-mi venea să cred ochilor mei. Interlocutorul lui Cătălin era fosta mea prietenă Ana – ”mouse-ul gri”, modesta și timida …

Ea se uita la soțul meu cu fascinație și dragoste, atenția ei era complet absorbită de povestea lui. Ea îl auzea și îl ASCULTA … Alături de ea, el era puternic și fericit iar ea – înflorea.

Ei nu m-au observat și eu am fugit afară din cafenea. În acea zi, am înțeles, că mi-am pierdut soțul, că, mai devreme sau mai târziu, el va plecala ”șoricelul gri”, care, spre deosebire de mine, este capabil de a vedea și auzi pe cel, care este alături. În general, ambele ”umbre” ale mele s-au întâlnit. Ei și acum sunt împreună.

Din acea zi au trecut trei ani. M-am dedicat muncii, la multe m-am gândit și multe am înțeles. Dar, aparent, nu totul – fiindcă și până acum sunt singură…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *